A fost o zi frumoasa rau! Cu oameni frumosi, cu pasari metalice, cu aerodromul care mi-e ca a doua casa.
Si mai urmeaza si alte zile cu zbor. Poate totusi ni se va permite sa gustam si din poezia zborului cu planorul.
… asa se numeste expozitia nonconformista pe care am vizitat-o miercurea trecuta. Exponatele - dintre cele mai variate si mai ciudate - si-au gasit adapost in fostul magazin Kenvelo de la Universitate, vis-a-vis de Cafepedia. Printre picturi cu ingerasi, tevi contorsionate artistic, polaroide lipite pe pereti, podea garnisita cu post-it-uri colorate si multe alte creatii, ii veti gasi pe artisti, in cazul in care aveti vreo nelamurire. Expozitia e deschisa pana in 31 mai. Enjoy!
What a day! 
A trecut examenul la Tehnici de Argumentare, mai avem Gestiunea Crizei, miercuri, si gata! Tot azi am iesit, intr-un final, cu Creata, Sandra Panda, Mariana si Crisu la Curtea Berarilor. De cateva zile tot zicem ca mergem si n-am mai ajuns. Azi insa, pe nepusa masa, a aparut Creata la Universitate, dupa examen, si ne-a dus la bere (ma rog, cafea si cappucino pentru copii ; 
). A facut cinste din cei 100 lei pe care i-a gasit pe jos, pe Lipscani. Mai venim cu tine in oras, Creato! 
Cred ca de la cafeaua aia mi se trage si starea euforica. Sunt ca o particula in miscarea browniana. Hi hi, ma apuc de citit la Coman; la ce grile a anuntat pentru examen, nu m-as mira sa ne revedem in restanta.
Si urmeaza zile cu zbor…
Scoala s-a terminat. Mai e putin si se termina si sesiunea. 2 examene si “bye, bye, FJSC!”. Urmeaza licenta, in iunie, apoi admiterea la master. Cine stie ce-o iesi ?
Hei, hei, verde e iarba,
Soarele-i sus pe cer!
Hei, hei, dusa e iarna,
Cu dintii ei de fier.
Deocamdata, astept sa plec acasa. Miercuri imi fac bagajele si plec in vacanta. De abia astept sa zbor si sa ma tolanesc pe iarba, la aerodrom. Sa stau de povesti cu Pasaroiu’, sa zburam impreuna, sa ma care in spate de la start la hangar, like in good old times, sa pupam avioanele si sa ne fotografiem pe fuselajele planoarelor. Mi-e dor de zbor, de abia astept sa iau aripile din cui si sa fac ceea ce-mi place cel mai mult.
Vreme aiurea.
Atunci cand mi-e lene sa-mi rezolv problemele, ma retrag intr-o carte buna (in cazurile fericite) sau in literatura de specialitate (cand am examene). Nu astept sa se rezolve de la sine, dar le dau un mic ragaz, poate ca lucrurile se vor aseza de asa maniera incat atunci cand voi lua din nou haturile in maini, voi avea bucuria de a observa ca lumea s-a calmat, ca nu mai fuge/se ascunde nimeni, ca putem discuta calm si deschis si ca suntem capabili sa lasam loc de “buna ziua” pe unde trecem. De cele mai multe ori, mi-am luat-o tocmai din cauza asta. Pentru ca am avut niste asteptari normale din partea unora care, cu toate ca dadeau semne ca sunt in stare sa vada efectele si sa identifice cauzele pentru a le elimina, au demonstrat contrariul. In fond, pentru ce sa comunicam ? Mai bine lasam lucrurile sa curga de la sine, poate se rezolva singura problema. Din pacate, oamenii pot ierta, dar de cele mai multe ori, nu mai pot uita.
Dar de data asta nu mi-e lene. Am renuntat sa mai caut cauza ultimei experiente nefericite tocmai pentru ca am inceput sa simt ca nu merita. Ca nu ii pasa si ca, in fond, eu voi trece peste si lucrurile vor reintra pe fagasul binecunoscut: scoala, munca, biblioteca, parc, zbor, etc. Cu fiecare experienta de genul asta tind sa suflu si mai mult in iaurt. Sa nu mai am incredere, sa nu ma mai implic. Pentru ca oricum nu merita. Si astfel raman dincoace de rau, pentru ca dincolo de bine e prea bine. Si ce-i prea mult, strica.
N-am plecat la mare, n-am avut chef de iesit la gratare/mici/bere/whatever, dar pentru un zbor mi-am facut timp. De chef nici nu se pune problema, as zbura la orice ora din zi si din noapte, fie vara, fie iarna. Avand in vedere faptul ca n-am mai pus piciorul intr-o aeronava din 27 octombrie 2007, am savurat fiecare secunda a turului de pista. Bineinteles ca inca sunt in starea de euforie si mi se poate innoda zambetul la spate. A fost frumos la aerodrom. Mi-era dor de zbor, de iarba proaspat tunsa, de pasarile ce stau la adapost, in hangar, si de oamenii frumosi, care au mereu o vorba buna de spus.
Acasa. Timpul sta in loc. Curgerea lina a apei de munte spala neimplinirile. Oarecum linistita.
Cand zborul in formatie devine incomod, eliberam zona. Pentru a evita eventualele accidente…
Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcã
gândul spre tine. O, sfârsitul acela de zi,
peste care cãzurã grabnice brume !
In grãdina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocã si acum
lumina ta fãrã de nume.
gândul spre tine. O, sfârsitul acela de zi,
peste care cãzurã grabnice brume !
In grãdina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocã si acum
lumina ta fãrã de nume.
Unde dormi astãzi - nu stiu. Nici un cântec
nu te gãseste. Astãzi
tu esti unde esti. Iar eu aici. Depãrtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n vãi, focul în noapte pe dealuri,
si pe pãmânt a pus anemone si patimi
cãrora ziua nu le prieste.
Ca o poartã s-a-nchis. Nici un semn nu strãbate
vãmile, vãmile.
nu te gãseste. Astãzi
tu esti unde esti. Iar eu aici. Depãrtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n vãi, focul în noapte pe dealuri,
si pe pãmânt a pus anemone si patimi
cãrora ziua nu le prieste.
Ca o poartã s-a-nchis. Nici un semn nu strãbate
vãmile, vãmile.
Lucian Blaga, “Pe multe drumuri”
Photo by Peter S.
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Nichita Stanescu, “Dreptul la timp”
Photo by Harnois Yves
