Plimbare prin Viena

by Alex Conu

Plănuiam să revin la Viena de ceva vreme, dar nu s-au aliniat planetele decât acum o săptămână. Aşadar, ne-am urcat într-un 737-700 al Tarom, pe 27 decembrie şi, o oră şi ceva mai târziu, am aterizat la Viena. Pentru Alex, era prima oprire prelungită în capitala austriacă, deci era clar că vom bate oraşul, în lung şi în lat, în scurta noastră vacanţă.

Ne-am plimbat de dimineaţa până seara şi am am bifat obiectivele turistice arhicunoscute. Dar postul ăsta va fi doar despre ce ne-a plăcut mai mult 😉

Unul din obiectivele vizitate, la care m-aş întoarce oricând, a fost Muzeul Tehnicii din Viena, desfăşurat patru etaje, unde am petrecut vreo 3 ore şi ceva, timp în care nu am apucat să ne plictisim. Ne-am jucat cu magneţi şi curent, ne-am atârnat de sfori şi scripeţi şi-am văzut tot ce ţine de tehnică, de la vagoane şi locomotive, la avioane, trăsuri, maşini de spălat de acum o sută de ani, aspiratoare, mixere, aparate foto, pendulul lui Foucault, toalete publice old style and so on. La finalul vizitei, ne-am ales cu o durere groaznică de picioare :)) Dacă ajungeţi la Viena, vizitaţi muzeul ăsta, dar rezervaţi-i măcar o jumătate de zi. You’ll surely have fun!

Image

Ziua de miercuri a fost încheiată de vizitarea expoziţiei foto Vanity, găzduită de MuseumQuartier, unul din cele mai mari centre culturale din lume. Dacă Helmut Newton vă spune ceva sau dacă vreţi să vedeţi fotografiile din portofoliile altor nume consacrate ale acestei industrii, atunci vizitaţi expoziţia asta. Mie mi-a plăcut foarte mult fotografia de pe afiş şi mi-au rămas în minte seriile de aici, aici şi aici. (Featured photo by F.C. Gundlach)

Joi, am ajuns, by train ;), la Wiener Neustadt, cu gândul de a vizita Flugmuseum Aviaticum, din ograda Diamond. Eu mă aşteptam la ceva wow, dar am dat doar peste o sală super aglomerată de planoare şi avioane. Vizita a fost scurtă, pentru că mai mult de 45 de minute nu ai ce face în muzeul improvizat. Dar a fost frumos, pentru că am revăzut Condorul şi Grunau Baby. Ah, da, şi-am pozat un Messerschmitt 109 😀

ImageÎn rest, Viena nu s-a schimbat prea mult la capitolul apucături. În sensul că magazinele se închid la 18 sau la 19, străzile sunt veşnic liniştite, iar mijloacele de transport în comun ajung, MEREU, în staţie, la timp. Viaţa austriecilor trebuie să fie foarte anostă 😛 Adică, disciplinată şi ordonată.

P.S.: La întoarcere, ne-am dat cu retro-jetul Tarom 😀

Advertisements

About Anca

04.04.1986, incapatanata si cam egoista. Apreciez bucuriile mici, oamenii frumosi si gandurile cu sambure. Si-mi place sa zbor.

One comment

  1. Thumbs up, fie si numai pentru Bf109 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: