Primul zbor termic in simpla comanda

1 August, 2003. Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri. Ma trezesc, dupa un lung vis in care zburam pe un IS29D2, si privesc pe fereastra: plafonul jos, intuneric, vant. “Asta e o zi numai potrivita pentru zbor!”, imi spun imbufnata si ies din camera. In mod normal m-as fi asezat din nou pat si mi-as fi continuat visul, dar era vineri, zi de zbor, nu luni sau marti, cand elevii-piloti si instructorii stau acasa! Tata imi spune ca nu prea are rost sa mai merg si eu la aerodrom, “Oricum nu se zboara, uita-te si tu pe-afara, bate vantul, imediat incepe sa ploua, iar cu plafonul asta, nici nu cred ca deschidem hangarul!”. Eh, cum sa nu merg ?!? Ne pregatim, e 8 fara 20. La 8 ajungem la aerodrom. Spre marea mea surprindere nu eram singura care isi dorea macar sa revada planoarele (desi nu trecusera nici 24 de ore de cand zburasem ultima data), daca nu, chiar sa zboare, pentru ca elevii erau deja prezenti la foisor. Dar nimeni nu indraznea sa schiteze vreun zambet. Ne-am adunat in sala de pregatire unde, cu o seara inainte, ni se predase tehnica de abordare a termicii cu vant lateral… si unde petrecuseram mai bine de 4 ore. Aveam inca in suflet speranta ca se va indrepta vremea si vom face cate o iesire. Timpul trecea ingrozitor de incet, nu-mi mai gaseam locul! Colegii mei mai “batrani” isi repovesteau zborurile de durata, ascultam si inghiteam in sec. Eu?… Eu nu gustasem inca din termica in simpla comanda asa cum mi-as fi dorit, nu statusem sus mai mult de 20 de minute niciodata. 😦 Aveam multe duble, uneori ma intrebam daca nu sunt un antitalent si ar fi mai bine sa ma reprofilez. :)) Dar ziua aceea m-a convins ca nu e deloc asa, mi-am dat seama ca in planorism, pentru a reusi, e nevoie de foarte mult zbor, de multe incercari, de ore de teorie… si de cate o palma luata dupa cap cand nu tii botul pe linia orizontului in spirala. :)) Pe la 12:30 a inceput sa se lumineze, “Cineva, acolo, sus, ma iubeste !!!”. Am scos planoarele afara si am instalat rapid startul. Cu totii isi doreau sa zboare, cei de la “formare” aveau de executat exercitiile 5 si 6, iar noi, “antrenamentul”, aveam 13 si 14. Intr-o ora, cerul era senin, ici-colo cate o scama ne atragea privirile si gandurile spre zboruri inalte si fooarte lungi. 🙂 Dupa zborurile “formistilor” mi-a venit si mie randul. Am lestat planorul, am verificat comenzile si m-am echipat cu parasuta. 🙂 Zambetul imi revenise pe buze, parca era un vis. Am mai privit o data pe cerul patriei 🙂 si m-am urcat pe postul din fata. De la masa conducatorului de zbor mi se striga: “Te duci singura. Daca gasesti ceva, incearca sa stai!”. 😀 Mi se leaga si scaunul din spate, totul era in regula. Inchid si sigurantez cupola, trag de declansator, ma uit daca nu am vreun obstacol pe cablu sau langa planor, dau raportul, “340, gata pentru decolare!”. “Confirm, 340. Mosorule, cablul dinspre Mures! Intins…trage!”. Astfel pornesc spre intinsele zari albastre, singura, in cautarea unei termici pe care sa o imblanzesc. Dupa declansare fac viraj dreapta si ma incadrez pe latura de Sud a turului de pista. Undeva, pe la virajul 3, era o scama, deci posibilitatea unei termici. In rest, numai bule, nimic concludent. Pe la jumatatea laturii lungi, acul variometrului incepe sa urce. 0,5 – 1 m/s. Si cam atat. Scot flapsul pe 2, viteza 90 si intru in spirala. Am inceput sa urc, atenta la vant si la panta. Si cu zambetul pe buze! 🙂 30, 50…100 m. Deja eram la 400 m, chiuiam de bucurie! 🙂 Dar, bineinteles, nu se putea sa o mentin, trebuia stricata :). In consecinta, am schimbat sensul de spiralare, iar de la sol au inceput sa curga laude: “Asa, intoarce-o, poate reusesti sa vii mai repede jos!”. Tata era la statie, la masa conducatorului de zbor, dl. Campean era la mosor; amandoi erau cu ochii pe mine ca pe butelie si, evident, imi scoteau in evidenta “talentul” in a pierde termici. Deja stiam ca, o data cu aterizarea, vor incepe si ei cu tot felul de aprecieri, Tiptil, cu 300 m, am plecat spre latura de Nord, unde mai era un coleg, ce-i drept, cu mai multa experienta, sub un cumul serios. Spirala. Din cat se vedea, in sus! 🙂 Cand am ajuns in apropiere, cu 250 m, variometrul a inceput sa se joace, dadusem peste o… chestie care semana a termica. Deasupra mea, undeva in stanga, era celalalt planor. Am adoptat acelasi sens de spiralare, viteza corespunzatoare, am scos flapsul si am inceput sa urc; la inceput, mai usurel, cu 0,5, apoi, dupa 500 m, acul indica 1,5 m/s. Nu cred ca era ceva care ar fi putut sa ma bucure mai mult in momentul acela. Desi nimeni nu mai spunea nimic, stiam sigur ca sunt cu privirile dupa mine si m-am gandit ca ar fi cazul sa dau un raport, doar reusisem sa urc si eu putin. singura! 🙂 “340, sunt la verticala gunoaielor, la 600 m, in urcare cu un metru si jumatate”. “Confirm, 340. Ai grija la deplasarea datorata vantului!”. Dupa aproximativ 10 minute, il aud in statie si pe celalalt planor: “333, la verticala depozitelor, 900 m, urcare 1! Il am la vedere pe 340”. In statie raspunde conducatorul de zbor: “Confirm, 333”. Ma apropiam de plafon, urcam din ce in ce mai repede. Am ajuns la 900 m si a inceput sa ploua. Am plecat de sub cumul, cu gandul de a da de soare, sa ma usuc. Si pentru ca aerul urca pe o parte si coboara pe o alta pare, am dat si de cateva descendente serioase, “gauri” de 3 si 4 m/s… Dar l-am zarit pe satul Santandrei pe colegul din 333 si am pornit spre el. Am ajuns sub el cu 700 m. Am intrat din nou in spirala, aceleasi manevre; de data asta, 333 avea o alta viteza, am redus-o si eu pana pe la 80 km/h; a inceput sa urce din nou, ma simteam din cale-afara de fericita, insa bucuria a fost scurta. 😦 Cand am atins 1000 m, Dl. Campean m-a intrebat de sanatate si s-a gandit ca imi ajunge, “340, cum mai stai?”. “340, la Santandrei, 1000 m, in urcare”. “Fa un salt si hai acasa! Iti ajunge pe astazi!”. Am iesit din spirala si am plecat la plimbare. M-am gandit ca mi-ar ajunge inaltimea pentru un salt pana la Simeria si inapoi. Zis si facut! De pe Santandrei, in linie dreapta, pana la Simeria, sa ma mai relaxez. Doar executasem ultimul exercitiu predat si eram cam obosita. :)) M-am intors pe latura de Nord, am anuntat ca intru in tur de pista: “340, cu 250 m, la travers T, intru in tur de pista pe latura de Nord!”; “Confirm, 340!”. Uf, ultimele clipe de placere, mai aveam mai putin de 3 minute si trebuia sa aterizez. “340, la virajul 3, cu trenul scos si sigurantat, vin la aterizare!”; “Confirm, 340. Vantul din 110 cu 3 la 4 m/s!”; “Confirm!”. Execut si virajul de priza, intru pe latura scurta, apoi virajul 4 si iata-ma in capul pantei de aterizare. Vizez un loc undeva la 50 m in spatele ultimului panou, ma uit la altimetru, inaltimea era numai buna, scot flapsul pe 3 si, in acelasi moment, imping putin de mansa pentru a contracara miscarea botului determinata de pozitionarea voletului pe 3. Tin cont de vant, las putin planorul sa alunece, scot mai apoi franele aerodinamice, la 2-3 metri incep indulcirea, urmeaza redresarea, planorul pierde din viteza, fileaza paralel cu solul, iar in dreptul T-ului, aterizeaza pe doua puncte. Cum altfel s-ar fi putut incheia un zbor atat de frumos? Pasarea de duraluminiu ruleaza inca 50 metri, pana la primul panou. Deschid carlinga incinsa si cobor cu parasuta in spate. Se putea citi clar pe fata mea bucuria ce vibra in mine. Era prima termica, primul zbor de durata, executat in simpla comanda! Apar si colegii mei, la fel de veseli, scot plumbii si imping planorul pana in culoarul de decolare. Urmeaza apoi felicitarile tatalui meu, ale celorlalti instructori. 🙂 La o distanta de 10 minute aterizeaza si pilotul din 333, fericit si el ca a mai acumulat experienta. Doar vremea nu s-a bucurat de reusitele noastre si a readus norii grei, de ploaie. Am strans startul si am hangarat. La nelipsita analiza a zborului s-au discutat greselile preponderent intalnite la formare, cele facute de antrenamentisi, urmand ca a doua zi sa fim din nou chemati la sala de pregatire pentru teorie; dar nimeni nu se mai stresa, eram prea multumiti pentru a ne mai face ganduri in legatura cu alte cateva ore petrecute la sala. In fond, acolo ne-am format si avem nevoie de ea, fie ca ne place, fie ca nu.
Advertisements

About Anca

04.04.1986, incapatanata si cam egoista. Apreciez bucuriile mici, oamenii frumosi si gandurile cu sambure. Si-mi place sa zbor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: