Dulcea oboseala de dupa zbor

Cum ziceam in postul anterior ca se va intampla, vineri seara am plecat spre Deva, cu Elena, Andra, Vlad si Liviu (pe care l-am luat din Craiova). Elena era foarte incantata de o calatorie atat de lunga cu trenul, dar in dimineata asta cred ca impresiile i s-au cam schimbat. Ultimul tren catre resedinta de judet a Hunedoarei a plecat din Bucuresti pe la 23:45. Acceleratul s-a tarat la propriu pe Valea Jiului, pentru ca am ajuns la Deva cu o jumatate de ora intarziere. Adica am calatorit aproape 9 ore. Noroc ca dupa Craiova s-a mai eliberat compartimentul si ne-am putut pseudointinde 😛 pe cele 8 locuri de la clasa a II a. Dimineata am ajuns acasa si am pornit, cu tot cu mama, catre aerodrom. Vremea a fost cel putin ciudata, avand in vedere ca in prima parte a zilei am stat in maiou, iar putin dupa pranz, am luat hanoracul si geaca pe mine…

Anyway, sambata s-a tinut concursul de aterizare la punct fix 😀 Anul asta a fost cam scazut nivelul evolutiilor, dupa parerea mea – pentru ca n-a pus nimeni 0. Am fost cu totii destul de aproape, dar niciunul dintre noi n-a aterizat pe doua puncte la T. Asadar, departajarea s-a facut mai mult in functie de acuratetea TP 🙂 Au participat 20 de planoristi si s-au facut cate doua zboruri de caciula. Eu am mers mai mult de dragul zborului, dar bobocii s-au aratat cam surprinsi cand m-au vazut la start :)) Emotiile si-au spus cuvantul – zic asta pentru ca pe o parte dintre ei i-am vazut zburand in timpul anului – si le-au cam stricat decolarile si aterizarile. De fapt, cred ca aici sta tot farmecul concursului: in stapanirea de sine, cand stii ca toti ceilalti zboara foarte bine.

Sambata au zburat si parasutistii, asadar AN-2-ul ne-a tot intrerupt concursul. Ne-am mai distrat cand am vazut cate un parasutist aterizand pe burta sau pe spate, tarat fiind in fiecare caz de parasuta ;)) Tot mai bine e cu planorul…

La primul zbor am decolat ca la carte, asta si pentru ca imi compensasem bine planorul. Dupa declansare, pe la 300 m, am facut primul viraj, iar la scurt timp, l-am facut si pe al doilea, mai aproape de aerodrom, intrucat vantul avea componenta sudica. Inainte de a intra la virajul trei, am vazut-o pe colega mea, Anca, in celalat planor, mai departe de groapa de gunoi, la aceeasi inaltime. Era deja pe la virajul de priza, asa ca nu m-am grabit. Dar oricat de rabdatoare am fost, cand am ajuns in capul pantei de aterizare, ea abia facea redresarea. Nestiind cat de precisa va fi aterizarea ei, am preferat sa vin cu 90 pe panta si sa vizez cu mult in spatele ultimului panou, constienta fiind ca nu am cum sa aterizez la T, in cazul in care colegii mei nu o scot pe Anca rapid din careu. Astfel, prima aterizare n-a fost tocmai precisa, dar macar a fost corecta 🙂

La a doua decolare am avut vant lateral, n-am impins compensatorul cat era necesar, asa ca pe langa faptul ca m-a luat cu tot cu fulgi, am avut si o panta de pensionar pana pe la 50 m. Arbitrii n-au fost deloc indulgenti (si foarte bine au facut!) si m-au taxat. In rest, zborul a fost ok. A fost nevoie de o spirala pana la travers T, pentru a ajunge la inaltimea optima la care se face virajul 3 in conditiile atmosferice respective. Am aterizat cu contraderiva, pe la jumatatea T-ului.

La ambele decolari am avut emotii pentru ca antrenamentul meu de anul asta a fost cam subtire; si pentru ca ma bucur la fiecare zbor – mi se face pielea de gaina si sunt tot un zambet 🙂 . Dupa hangarare, m-am cam pleostit si am plecat spre casa. Tata zicea sa mai raman la aerodrom, dar eram prea obositi cu totii. I-am aruncat un “daca ies in primii 5, e bine” si am pornit spre Deva. De la foisor, Norby mi-a strigat “Multumim ca nu ne-ai batut… :))”. Haha! Never say never >:) Seara s-au afisat rezultatele si eram in primii 3. Supriza cea mare a venit din partea unuia dintre instructorii mei de suflet, domnul Campean. Ca in fiecare an in care am facut concursul, a venit la festivitate cu 3 machete de IS28B2 pentru a-i premia pe castigatori. In locul meu a urcat tata pe podium :)) si a primit cupa, planorul si diploma.

Duminica a plouat toata ziua, dar asta nu ne-a impiedicat sa mergem la Castelul de la Hunedoara, la Cincis si pe Cetatea Devei. A batut vantul de am zis ca ne ia pe sus, dar a meritat experienta. Vlad a facut niste poze superbe.

Seara ne-am urcat in accelerat si am pornit spre Bucuresti. Speram sa nu avem parte de peripetii, dar n-a fost sa fie! Pe Valea Jiului s-a surpat linia si am stat aiurea-n tren vreo ora si jumatate. Am dormit putin si prost. Cu chiu, cu vai, am ajuns la Bucuresti pe la 8 si jumatate dimineata…

Acum nu astept decat sa ajung acasa si sa dooooorm 🙂 Pozele vin intr-un post viitor 😉

Advertisements

About Anca

04.04.1986, incapatanata si cam egoista. Apreciez bucuriile mici, oamenii frumosi si gandurile cu sambure. Si-mi place sa zbor.

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: