Despre competitie

Recunosc: nu m-am dat niciodata in vant dupa competitie. De fapt, singurele competitii la care am participat au fost cele organizate de cineva, gen olimpiade sau concursuri de zbor. La olimpiade mergeam pentru ca imi placeau anumite materii + se dadeau zile libere de la scoala 🙂 ; la concursurile de la aerodrom participam pentru ca asta insemna sa mai fac doua – trei zboruri, asa ca nici nu stateam pe ganduri. Bine, uneori vroiam sa le dau peste nas baietilor – sa vada ca fetele pot zbura mai bine decat ei :D, dar bineinteles, totul era facut in spirit de gluma.

Cu alte cuvinte, in viata de zi cu zi, n-am dezvoltat spiritul competitiei prea tare (probabil pentru ca am vazut ca nu e nevoie intotdeauna sa dai din coate pentru a obtine ceva, ca daca iti vezi de treaba ta, tot ajungi unde ti-ai propus). Ai mei nu mi-au sugerat niciodata sa ma implic intr-o actiune doar pentru a-l face pe celalalt sa piarda (btw, Philip Kotler mi-a cam distrus filosofia de viata cand a spus ca “Nu conteaza daca vei castiga. Conteaza sa piarda ceilalti. De preferat, sa piarda liderul” – el aplica asta in marketing (politic), dar se poate extinde si in viata cotidiana… trist). Anyway, consider ca nu e nevoie sa demonstrez nimic nimanui. Ce am realizat pana acum a venit din dorinta mea de a sti mai mult, de a ma simti implinita si asa mai departe. Sa nu se inteleaga ca nu mi-ar placea competitia – atat timp cat e in sens constructiv -, ci mai degraba, ca nu e modul meu de viata. In general, prietenii mei sunt ca si mine – tot ceea ce fac, fac pentru ei, nu pentru a demonstra cuiva ce/cat pot.

Am avut ocazia de a interactiona si cu persoane care au simtul competitiei in sange si il manifesta zilnic, indiferent de activitatea pe care o desfasoara. In primul caz, persoana isi manifesta dorinta de a “concura” in absolut tot ce face: de la discutat – si aici insira cate stie, cate face, cum il privesc ceilalti – la actiunea propriu-zisa. Ia totul ca pe o competitie si se joaca de-a soarecele si pisicile 😉 cu prietenii. Si aici sa te tii bine, ca la mijloc sunt sentimente si orgolii. Personajul nostru manipuleaza, se amuza, tachineaza, enerveaza, isi etaleaza talentele, cucereste si seduce cu un singur scop: acela de a-i da peste nas “adversarului”. Iar in momentul in care i se cere in mod repetat sa inceteze sau celalalt renunta la competitie, isi da seama ca toate stradaniile sale nu mai au nicio utilitate si se lasa si el pagubas, nu inainte de a trambita ca totusi a iesit in castig de cauza (cand, de fapt, n-a castigat nimic). That’s lame…

Despre cel de-al doilea amator de senzatii tari permanente, intr-un episod viitor.

Advertisements

About Anca

04.04.1986, incapatanata si cam egoista. Apreciez bucuriile mici, oamenii frumosi si gandurile cu sambure. Si-mi place sa zbor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: