You are currently browsing the monthly archive for September 2009.
Sâmbătă, la Deva (ce bine era dacă ajungeam și noi…!), a avut loc mitingul dedicat lansării volumului “Vlaicu”, de Dan Antoniu. Deși publicul nu a fost foarte numeros, evenimentul a fost excelent și, thank God!, fără incidente. În afară de parașutiști și avioane ultraușoare, au zburat cei mai buni piloți planoriști acrobați din țară, în formație de două planoare. Ineditul acestui zbor a fost sincronizarea figurilor pe ritm de vals. Participanții și jurnaliștii au fost extrem de încântați de organizare și de programul show-ului, oferind feedback pozitiv 
Le mulțumesc colegilor de la Asociația “Aripi Românești”, au făcut o treabă excelentă, în ciuda timpului scurt destinat organizării propriu-zise. De asemenea, mulțumiri Aeroclubului Deva și agenției Media Image Trading pentru suportul acordat.
Sper ca acest miting să fie primul dintr-un lung șir de show-uri aviatice desfășurate la Deva.
Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12.00, la Aeroclubul “Constantin Manolache” din Deva, va avea lansarea volumului “Vlaicu”, de Dan Antoniu. Evenimentul va cuprinde şi un show aviatic foarte fain. O formaţie de două planoare (cu dl. Cîmpean şi dl. Stamate la bord) va face acrobaţie pe muzica ascultată de publicul aflat la sol şi va lăsa dâre de fum pentru că, da, în sfârşit, vom vedea planoare cu fumigene Aşadar, vă aşteaptă un miting pe cinste şi o tombolă la care veţi putea câştiga zboruri cu un ULM – asta dacă răspundeţi corect la întrebările celor de la Asociaţia “Aripi Româneşti” . Evenimentul este realizat cu sprijinul Aeroclubului României şi, implicit, al Aeroclubului de la Deva.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Big FM, Mesagerul Hunedorean, Servus Hunedoara, Antena 1 Deva şi Deva TV.
Enjoy it!
P.S.: Aici găsiţi comunicatul de presă.
Azi-dimineață, după ce am coborât din metroul plin de copii ce mergeau spre școală, m-a cuprins o senzație ciudată rău. În fiecare septembrie, de prin 2000 până în 2005, începutul școlii era, pentru mine cel puțin, o întreagă tragedie. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut școala. Nu pentru că însemna întoarcerea la trezitul cu noaptea-n cap sau terminarea verii. Ci pentru că nu mai puteam ajunge la zbor la fel de mult și de des. Luni și marți treceau cât de cât ok, știam că nu se zboară, însă miercuri deja explodam. Wilga bâzâia veselă, cu planorul în coadă, deasupra orașului, parcă doar pentru a-mi face în ciudă că eu stau la școală, iar ceilalți – la aerodrom.
Reîntoarcerea la aerodrom, în fiecare w-end, mi se părea o adevărată sărbătoare și-mi umpleam plămânii cu mirosul amețitor de kerosen ars. Mângâiam planoarele și le duceam spre înaltul cerului, iar și iar, ca-ntr-o fericire continuă. Oboseala dulce mă învăluia sâmbăta după-amiază și-mi odihneam gândurile visând la ziua de duminică, la alte zboruri, la mai multe zboruri. Duminica venea ca o binecuvântare, deși uneori înduram vânturi groaznice sau stropii rătăciți de ploaie. Mușcam din orizont cu atâta poftă și speranțele mă părăseau la gândul că urmează o nouă zi fără zbor. Nu de școală, ci doar fără zbor.
Astfel, toamna se împletea cu iarna, când reduceam motoarele la minimum și îmi hrăneam pasiunea din fotografiile făcute peste vară.
Deși școala mea nu mai începe în mijloc cald de septembrie, încă mă încearcă senzația stranie că-mi lipsește ceva, că mâinile-mi sunt legate cu o sfoară invizibilă. Iar zborul, cu frumusețile sale nebănuite, pare a fi tot mai departe.
